JURNAL INFANTIL

Jurnal Infantil

Cu aceasta publicare am vrut sa subliniez sentimentele unui copil cand parintii sai sunt intr-un puternic dezacord. Azi este una din acele zile triste,acea tristete pe care o simteam de fiecare data cand ei se certau.Nu am mai simtit de mult acest sentiment iar acum imi vine atat de greu sa-l asimilez,as vrea sa plang,sa tip,sa trantesc sa pot sa ma descarc si totusi...tot ce fac este sa..scriu...aceste randuri cu idei putine si lipsite de valoare..randuri saracacioase care ascund o memorie plina de sentimente de teama,lacrimi,disperare,nervi.O memorie care mai degraba a acceptat sa uite ,sa ierte,sa treaca cu vederea toate acele intamplari nefericite...sau doar sa le ascunda.Sa le ascunda mereu pana in momentul cand evenimentele se repetau....iar cand se repetau aceleasi sentimente strabateau trupul si mintea:frica,panica,disperarea,lacrimile...pana in momentul cand totul trecea precum un vis si se instala linistea.Acea liniste minunata dar suspecta care te facea sa tresari la orice zgomot,zgomote care nu te lasau sa te relaxezi,sa sufli cu usurinta,sa dormi.Sa dormi dupa ore in sir de tipete,certuri,amenintari,groaza.Groaza unui adult marcat de o copilarie in care alcoolul si gelozia erau invitatii principali....invitati care de-a lungul anilor s-au transformat in gazde.Gazde care reuseau cu succes si fara efort sa transforme un tata,un sot dintr-o persoana minunata intr-o persoana care starnea frica femeii iubite,trauma copilului martor, de multe ori, ocular atunci cand mama nu-l putea proteja iar tata nu tinea cont de prezenta lui in acest scenariu.Scenariu in care gelozia prosteasca alimentau alcoolemia inbinata cu tendinta de exagerare a barbatului care sorbea orice cuvant rostit cu teama de femeia ingrozita de a nu gresii fraza,propozitia,cuvantul,gestul.Fraze propozitii,cuvinte,gesturi care dintr-un motiv sau altul displaceau urechilor barbatului degenerand intr-o atmosfera tensionata,stresanta,traumatizanta unde doar forta avea ultimul cuvant.... apoi aparea in acest scenariu: tacerea rareori umbrita de sunetul lacrimilor.Tacere, amara tacere care dainuia zile intregi in umbra regretelor,rusinii,iertari,linistii absurde.Aceasi liniste care astazi s-a evaporat din aceleasi motive din toti acesti ani....doar ca azi ceva s-a schimbat:e prima data cand constientizez cu adevarat trecutul,cand memoria a refuzat sa mai ascunda aceste evenimente,sa le treaca cu vederea .....si totusi sufletul le trece cu atata usurinta,le iarta ....sau poate doar nu le accepta.Accepta doar acele momente frumoase petrecute in familie,momente in care chiar ne comportam ca o familie in adevaratul sens al cuvantului.....ce contradictie intre minte si suflet.Contradictie care nu imi da permisiunea de a descrie cu claritate acest trecut tabu....chiar si pt mine.